duminică, 4 ianuarie 2015

INTRODUCERE


Citim in carti sau vedem adesea in filme cazuri in care brusc viata unor oameni se rastoarna cu susul in jos. Fie ca sufera un accident, sunt diagnosticati cu o maladie incurabila sau pierd pe cineva drag, existenta lor dupa acest moment nu va mai fi niciodata ce-a fost. Consideram destinul lor nemilos. Ne sensibilizam pana la lacrimi, simtim fiori pe sira doar punandu-ne o secunda in pielea lor, dar refuzam instinctiv sa acceptam ideea ca noua ar putea sa ni se intample vreodata. Intotdeauna  se intampla doar altora. Nu ma exclud, fac parte si eu din aceasta categorie. Faceam, mai corect spus, pana cand am trait o experienta din cele care iti darama cerul, te obliga la alt fagas existential si te face sa vezi viata asa cum n-ai vazut-o pana atunci. De aceea cred ca omul ar trebui  sa fie optimist cat sa poata merge mai departe, dar si suficient de pesimist cat sa traiasca fiecare zi ca si cum ar fi ultima. Suna bine in teorie, in practica insa, dincolo de rascruci si de intelepciunea adusa de ele, tot speranta este cea care moare ultima, fiind greu sa iti imaginezi ca nu mai apuci ziua de maine. Poate parea paradoxal, insa sunt recunoscatoare bunului dumnezeu pentru aceasta cotitura dura. Am invatat multe din ea. Imi era necesara, altfel nu mi-ar fi fost data.

**************

Inca din capul locului as dori sa fac cateva precizari lamuritoare in privinta acestui demers.

Am hotarat sa impartasesc experienta mea in aplicarea de terapii alternative pentru a fi sprijin celor care, de buna voie sau siliti de grele imprejurari, se afla in postura de a le experimenta. Personal, mi-au fost de mare folos putinele marturii facute de cei care incercau diverse cure. Gaseam in ele sfaturi practice, dar si multe informatii care ma incurajau sa merg mai departe. Uneori, in aceste terapii, starea de rau este atat de pregnanta incat esti tentat din teama sa renunti. Dar daca o persoana care a trecut pe calea aia sustine ca i-a fost foarte rau, dar apoi i-a fost din ce in ce mai bine, atunci parca nu mai esti chiar infricosat si gasesti forta de a merge mai departe.

Nu vreau sa conving pe nimeni de nimic si nu vreau sa intru in niciun fel de polemica. Nu vreau bani, nici faima, nu vand produse naturiste, nu reprezint nicio companie si nu fac parte din nicio secta.  Sunt un om obisnuit. Unul din cei care cred cu tarie ca divinitatea ne-a oferit cadou tot ce este necesar spre a ne vindeca de orice suferinta. Toate acestea sunt gratis. In noi si in natura. In minte, in  inima, in ierburile pe care le calcam in picioare in drumul nostru  catre  farmacie.

Nu doresc sa dau sfaturi nimanui. Experientele mele legate de terapiile naturiste le imparasesc cu intentia sincera ca ele sa constituie puncte de pornire si jaloane in propria documentare pentru cei care doresc la randul lor sa le aplice. Nu am pretentia ca detin informatia adevarata, totala, netrunchiata. Relatez doar felul in care eu am aplicat pe mine aceste tratamente. Cred ca fiecare om are obligatia sa-si puna intrebari si sa raspunda la ele pentru a lua decizii personale in deplina cunostinta a cauzei.

M-am informat si continui sa ma informez foarte minutios  din tot felul de surse in legatura cu aceste terapii. Fac parte din categoria celor care, daca nu sunt convinsi de un lucru, nu-l pot face. Nici macar disperarea nu m-a facut sa sar peste logica, intotdeauna am dorit sa-mi explic care sunt mecanismele prin care aceste cure lucreaza. Parcurgand mii si mii de pagini de internet am invatat sa discern intre o informatie adevarata si una falsa. Am citit carti si lucrari despre experimente stiintifice. Cu temele facute si cu motivatia pe care mi-a furnizat-o insasi situatia exceptionala in care ma aflam, am pornit la treaba.

                             *******************

Prima mea intalnire cu terapiile alternative a avut loc in urma cu destul timp, aparent intamplator. La cam 3 ani dupa o operatie de extirpare a unor noduli benigni la sani, m-am trezit brusc cu un altul mare cam cat un ou. Zic ”m-am trezit brusc”, pentru ca exact asa a fost. Nici la controale medicale nu mai fusesem de mai bine de un an si nici macar la verificare prin autopalpare nu ma invrednicisem. Asa ca l-am descoperit din intamplare cat oul si am intrat putin in panica. Cu o mamografie in mana m-am dus la profesorul care ma operase. Dupa consult, parerea lui era – asa cum ma asteptam de altfel – ca formatiunea trebuie extirpata, marimea sa impunand asta, chiar daca natura ei parea a fi tot benigna. Numai ca pleca in strainatate pentru 2 luni si jumatate si mi-a recomandat pentru operatie un coleg. As fi preferat sa nu ma dau pe mana altcuiva, asa ca, de comun acord, am hotarat sa amanam interventia pana se intoarce.

La cateva zile, sora mea, care era la curent cu toata situatia si care – inima mare - dorea sa se faca utila  prin orice mijloace, mi-a trimis un articol din revista Formula As. Era descris cazul unei doamne diagnosticate cu cancer de piele care, urmare unei cure de 42 de zile cu suc de anumite legume si ceaiuri, s-a vindecat. Femeia dadea si detalii despre cura si felul in care actioneaza asupra organismului.

Consideram revista una serioasa, cazul era real si bine documentat, doamna in cauza se exprima in cuvinte simple, dar izvorate din inima. Asa  ca mi-am zis ca as putea incerca si eu o astfel de reechilibrare  prin detoxifiere. Am trecut imediat la o alimentatie extrem de usoara, diminuata cantitativ si la procurarea tuturor celor necesare. Nu-mi mai amintesc in detaliu cele petrecute pe parcursul curei, dar n-am uitat starile de rau si cele de slabiciune. Stiam ca sunt normale, doamna le mentionase tocmai ca sa nu constituie motiv de descurajare si abandon pentru cei care se incumeta sa tina dieta. N-a fost deloc usor, mai ales ca am muncit in acest timp, neputand sa-mi iau concediu. Nu-mi era foame, dar imi amintesc ca mirosurile imi dadeau de furca, de aceea de fiecare data cand o mancare mirosea extrem de bine imi promiteam ca va fi prima pe care o voi prepara la incheierea curei. A constituit un exercitiu de vointa si pentru ca ii gateam copilului si e nevoie de maxima motivatie sa vezi, sa mirosi si sa nu pui gura. Dar imi pipaiam “oul” in fiecare zi si parea ca se micsoreaza. Si asta imi dadea forta sa mai pot. Inca o zi si inca una. Dar la 33 de zile am spus stop. Nu mai puteam suporta teribilele crampe musculare pe care le aveam si ziua si noaptea. Ma trezeam din somn plangand si minute in sir ma plimbam prin camera. Uneori mi se punea carcel la volan si abia puteam trage pe dreapta. Mult mai tarziu am aflat de ce mi se intampla asta. Trebuia sa beau un ceai care sa mentina depozitul de calciu. In articol nu scria. Fie doamna respectiva si-a mentinut calciul pe toata perioada, fie a omis sa scrie ceaiul. Chiar si asa, cu astea doar 33 de zile, rezultatul a fost de-a dreptul spectaculos. Dupa o luna de la incheierea curei mi-am facut o echografie. Nu mai exista nici macar urma formatiunii. Aveam la mine mamografia pentru comparatie. Medicul era atat de surprins incat a cautat oul indelung si cu mare bagare de seama. Se uita la mine siderat, nevenindu-i sa creada ca niste suc si cateva ceaiuri au facut asta. Am mers si la profesor la control. La fel de surprins a fost si el. Nu mai exista obiectul interventiei chirurgicale. A fost prima lucrare miraculoasa pe care o terapie alternativa a facut-o cu mine. Mai tarziu aveam sa aflu ca de fapt terapia poarta si un nume,  acela al medicului austriac Rudolf Breuss.

DIETA RUDOLF BREUSS


Nu pot spune despre mine ca am manifestat foarte mare grija in ce priveste viata mea. La adapostul tineretii, mi-am luat de multe ori libertatea de a spune ”lasa, ca merge”. N-am fost genul care sa inghita fara discernamant ce-i vine la gura, dar nici n-am facut o obsesie din citirea inscrisurilor de pe etichete. Cat despre informarea in legatura cu continutul produselor ingurgitate... nici gand. Eram intotdeauna prea grabita, prea ocupata cu alte lucruri pe care le consideram mai importante. Sloganul cu 30 de minute de miscare in fiecare zi imi parea prea ambiguu. Eu eram o persoana activa. Ma gandeam ca ar trebui sa fie suficient. Aveam din cand in cand cate o tentativa de a face gimnastica, dar foarte curand imi ascundeam lenea sub scuza lipsei timpului. Din punct de vedere emotional, m-am lasat mereu dusa de val. Fiind o fire extrem de sensibila, foarte emotiva si deseori timida, am facut fata cu greu provocarilor de fiecare zi, consumandu-ma afectiv in mod total inutil pentru lucruri si oameni care nu meritau efortul. Si ca si cum toate astea n-ar fi fost suficiente, am avut si derapaje pe care varsta si lipsa de maturitate le ingaduie. Prea mult stres din munca si colaborarea cu oamenii, mai putina odihna, lipsa concediilor. Si fumatul pe care, chiar daca nu l-am practicat in mod excesiv, l-am aplicat voluntar corpului meu pentru o lunga perioada, mai precis pana pe la varsta de 44 de ani cand am decis sa-l abandonez definitiv.

In ciuda acestor minusuri, n-am avut probleme majore de sanatate, cu exceptia celei legate de sani si care avea drept cauza, fara doar si poate, disfunctiile hormonale care incep sa se manifeste cu ani buni inainte de menopauza. Si o hipertensiune arteriala, tot urmare schimbarilor interne aduse de varsta, dar si pe fond emotional. N-am avut cultul mersului la doctor, dar din cand in cand mi-am verificat starea de sanatate prin analize, o echografie sau un consult de specialitate. Dupa operatia la sani, am inteles ca apropierea de menopauza implica tot felul de riscuri si am largit un pic aria investigatiilor, pentru a afla daca transformarile de care vorbeam mai sus nu aluneca pe o panta nedorita. Rezultatele erau de fiecare data in limite normale. Consideram sanatatea un dar care mi se cuvenea. Nu socoteam ca trebuie sa fac nimic special ca sa o pastrez. Intrasera investigatiile periodice in rutina, incat parea de la sine inteles ca rezultatele nu pot fi decat bune. Pe acelasi fond de liniste si incredere, m-am prezentat pentru rezultat si in urma cu cativa ani. Eram in mare graba, pentru ca imi lasasem familia in masina. Ieseam cu totii in oras cand mi-am amintit ca trebuie sa iau rezultatul si am preferat sa fac o escala scurta, ca sa scot problema de pe agenda. Imi amintesc surpriza neplacuta pe care mi-a facut-o asistenta care, in loc sa imi inmaneze rezultatul, m-a invitat sa iau loc spunandu-mi ca trebuie sa intru musai la medic. Asa i s-a transmis.

Am crezut ca este vorba despre o eticheta la care clinica tine, aceea ca medicul sa interactioneze cu pacientul la fiecare intalnire. Dupa cateva zeci de minute in care am avut nenumarate tentative sa plec cu gandul la biata mea familie care amorteste in masina, mi-a venit randul. Nu m-am abtinut si am lasat sa transpara iritarea mea legata de timpul prea lung de asteptare doar pentru ca medicul sa aiba satisfactia de a-mi transmite rezultatul prin viu grai.


 Trebuia neaparat sa stam de vorba. Luati loc. Rezultatul nu este chiar bun… Sunt necesare si alte investigatii pentru a preciza un diagnostic clar, dar ce vad aici nu-mi prea place, mi se adreseaza doctorita simplu, parand a ignora tonul meu sarcastic de mai devreme. Papanicolaou e un test oarecum orientativ, de aceea trebuie completat cu examinari suplimentare, insa aceasta clasa 5 indica totusi posibilitate crescuta de leziune canceroasa, mi-a spus medicul simplu, parand a ignora tonul meu usor sarcastic de mai devreme. Eram muta de uimire. Mi s-a uscat si amarat brusc gura, semn ca bila mea a reactionat nervos.

Evident au urmat investigatii care au culminat cu biopsia, ocazie cu care s-a practicat rezectia unei portiuni in speranta ca zona afectata este una mica si in felul asta poate fi indepartata. N-a fost sa fie asa, rezultatul biopsiei relevand faptul ca leziunea depaseste granitele taieturii, fiind necesara extirparea extinsa, cu ganglionii aferenti, pentru a preintampina invazia.

Oricat as fi incercat sa ma pacalesc ca lucrurile nu-s atat de serioase cum par, in acest moment am stiut clar ca ma asteapta o lupta lunga, acerba si neobosita, din care speram sa ies invingatoare.

Am insistat asupra acestui moment pentru a se intelege ca asa vin vestile in viata, fulgerator. In viata oricui, nu numai a mea. Scena tipica din filmele lacrimogene cu protagonisti loviti de soarta, se muta brusc in realitate. Exact atunci cand, intr-o relaxare totala, te pregatesti, spre exemplu, sa iesi cu familia in oras.

Ce-am simtit? Greu de descris si greu de imaginat pentru cei care n-au trecut printr-o astfel de experienta.

Am trecut intai prin faza negatiei. Am crezut initial ca este o greseala: sigur nu e rezultatul meu. Apoi am trecut prin faza acceptarii:cred ca e ceva, dar poate nu atat de grav. Apoi prin faza sperantei: orice ar fi, trebuie sa se poata face ceva.


Aceste etape au fost de fapt un amalgam de sentimente, de ganduri, de intrebari, de indoieli. Este greu de explicat si pentru mine, insa orice fel de sentimente m-au incercat, dar cel de deznadejde totala, nu. M-am intrebat ce anume m-a adus aici si am inteles rapid ca sunt singura vinovata. Viata imi intocmise nota de plata. Nu m-am lamentat. Mi-am radiografiat propria viata fara prea mult sentimentalism, ca si cum ar fi fost vorba de altcineva. Analizam la rece situatia si posibilele solutii ca si cum n-as fi fost eu subiectul. Si am concluzionat rapid ca existenta mea trebuie sa se schimbe din temelii, altfel n-am sansa de izbanda. Lucru care s-a si intamplat aproape instantaneu, dumnezeu ajutandu-ma sa gasesc rezolvare pentru toate. Evident, prima mea speranta s-a indreptat spre dieta Rudolf Breuss, pe care o experimentasem deja anterior cu bune rezultate si pe care am inceput-o imediat.

TRATAMENTUL TOTAL AL CANCERULUI – Rudolf Breuss

1. SUCUL DE LEGUME:

-300 g sfecla rosie

-100 g morcovi suculenti

-100 g telina

-70 g cartofi

-30 g ridiche neagra

Legumele se curata, se cantaresc, se trec prin storcator si se strecoara prin trei randuri de tifon ca sa nu ramana absolut niciun reziduu. Se face proaspat in fiecare zi.

2. CEAIUL DE SALVIE (Salvia officinalis)

Intr-o jumatate litru de apa care fierbe se pune salvie cat se ia cu trei degete si se fierbe exact 3 minute, il tragi de pe foc, lasi putin si adaugi putina sunatoare (Hypericum perforatum) si roinita (Melissa officinalis) pentru aroma. Dupa 10 minute de infuzare se strecoara si se bea in timpul zilei rece, neindulcit.

3. CEAIUL PENTRU RINICHI

Se bea doar trei sapatamani si sunt necesare pentru aceasta perioada urmatoarele cantitati:

-15 g coada calului (Equisetum arvense)

-10 g urzica (Urtica dioica)

-8 g troscot (Polygonum aviculare)

-6 g sunatoare (Hypericum perforatum)

Se maruntesc bine plantele si se amesteca. Intr-o cana de apa fiarta se pune din amestec cat iei cu trei degete si se lasa 10 minute la infuzat, apoi se strecoara si lichidul se pune intr-o cana. Peste zatul ramas se pun alte doua cani de apa fierbinte  si se fierb 10 minute. Se strecoara si se amesteca cu ceaiul din prima cana.

4. CEAIUL DE NAPRASNIC (Geranium robertianum)

Intr-o cana de apa fiarta se pune cat iei in trei degete si se lasa zece minute la infuzat, dupa care se strecoara. Se bea rece, neindulcit.

5. SUPA DE CEAPA

 Se taie o ceapa intreaga, de marime mijlocie, cu tot cu coaja galbena exterioara. Se prajeste in ulei vegetal pana devine aurie, se adauga 500 ml de apa rece si se lasa pana la fierbere si se amesteca pana se inmoaie ceapa. Se adauga legume rase foarte fin si se strecoara bine ca sa nu scape niciun reziduu solid prin trei randuri de tifon.

CUM SE TINE CURA IN MOD CORECT:

* Dimineata: 1/2 ceasca ceai pentru rinichi se bea rece, cu lingura, sorbind incet si amestecandu-l foarte bine cu saliva, apoi se inghite. Dupa 20 - 30 minute se bea o ceasca de ceai de salvie, la fel cu lingura si amestecata bine cu saliva. La un sfert de ora se ia cate o gura de suc care nu se inghite imediat si se insaliveaza.

Pana la prinz se iau cam 10 - 15 inghitituri de suc.

* La pranz:1/2 ceasca de ceai pentru rinichi. Pana seara se mai bea din cand in cand cate o inghititura de suc si o cana de ceai de napraznic. 

* Seara: 1/2 ceasca de ceai de rinichi si atat.

In situatiile de slabiciune se poate bea si o cana de supa de ceapa.

REGULI DE BAZA:

* totul se soarbe, nu se bea, si se amesteca bine cu saliva inainte de a fi inghitit

* se strecoara extrem de bine atat sucul, cat si ceaiurile, fiind interzisa ingerarea oricarui element solid, reziduu de planta din ceai sau leguma din suc

* sucul de cartof da un gust rau, dar este extrem de necesar celor cu tumori la ficat. Daca nu se suporta gustul sucului cu cartof, se bea separat un ceai de coji de cartofi

* ceaiul pentru rinichi nu se bea decat 3 saptamani, NU MAI MULT, dupa care se continua cura pana la 42 de zile

* NU SE CONSUMA NIMIC pe perioada celor 42 de zile, doar sucul si ceaiurile

Cura se bazeaza pe detoxifierea totala o organismului si pe mentinerea lui la limita subzistentei, fara proteina, din studii ajungandu-se la concluzia ca intr-o astfel de situatie, sangele devoreaza  tot ceea ce este strain corpului

* nu se bea suc mai mult de 500 ml pe zi

* nu se iau medicamente in timpul curei, vitamine sau altele

* cel putin o data pe zi – clisma cu apa calda + musetel (Chamomilla chamomilla, Chamomilla recutita)

* in caz de afectiuni ale articulatiilor, sunt recomandate pe perioada curei bai de coada calului (Equisetum arvense), flori de fan sau paie de ovaz

* pe perioada curei este interzis cu desavarsire fumatul

* se sta in aer curat si se evita efortul fizic exagerat

Pentru intarirea inimii – 5 – 10 ml extract de gherghina dimineata (am gasit la plafar sub forma de fiole)

Pentru prevenirea deficientei de calciu se bea ceai de patlagina ingusta (Plantago lanceolata), lichen de piatra (Cetraria islandica), rotunjoara  (Glechoma hederacea) si flori de lumanarica (Verbascum phlomoides, Verbascum thapsus), in parti egale (le-am gasit la plafar, dar dupa indelungi cautari).

Inutil, cred, sa precizez faptul ca legumele, fructele trebuie sa fie pe cat posibil netratate chimic, iar plantele medicinale crescute in zone nepoluate.
http://www.terapii-naturiste.com/gratis/carti/Rudolf-Breuss-Tratamentul-Total-Al-Cancerului.htm

DETOXIFIEREA SI GRESELI LA INTOARCEREA DIN CURA BREUSS


Simptomele de detoxifiere mi s-au parut acum a fi cu mult mai puternice decat la precedenta cura, ele manifestandu-se cu precadere in primele doua saptamani. Am avut bufeuri foarte intense, transpiratii reci si un gen de impulsuri nervoase in membrele inferioare insotite de o nervozitate exagerata, astfel incat in acele minute nu numai ca nu-mi gaseam locul, dar m-as fi catarat pe perete. Era o nervozitate greu de controlat, vecina cu nebunia. Incercam exercitii de respiratie, control mental pe cat posibil, insa imi pareau a fi zadarnice. Noroc ca aceste crize nu durau foarte mult, desi mie mi se pareau nesfarsite. In mai multe randuri am avut chiar frisoane. Era vara si la 40 de grade stateam cu patura pe mine. De asemenea, in 3 sau 4 randuri am avut dureri de cap absolut ingrozitoare. Un handicap cu care am intrat in dieta a fost acela ca nu mai puteam suporta gustul si mirosul de sfecla. De la precedenta cura mi se pusese travers, prin repetare ajunsesem la saturatie. Asa ca acum am redus la minim cantitatea de suc de legume, adica de doua degete intr-un pahar. Dupa aproape o luna n-am mai putut sa-l inghit. Aveam sentimentul ca ficatul meu nu-l mai suporta si ca voi face icter de sila. Am renuntat la el si am baut doar ceaiurile, completand cu un pic de supa de ceapa. Dupa doua zile insa starea de slabiciune s-a accentuat si vrand-nevrand m-am intors la suc. Deci, toate au rostul lor. Pot spune ca in toate cele 42 de zile am avut suficienta energie pentru treburile casnice usoare. Aveam zile mai bune, zile mai proaste si surprinzator pe ultima parte a dietei m-am simtit mai in forma. Ca tendinta generala, privind in ansamblu intreaga perioada, pot spune ca starea mea s-a manifestat de la rau la mai bine. Am slabit 12 kilograme, adica am intrat cu 63 si am sfarsit cu 51. Pierderea in greutate a avut loc numai in primele trei saptamani, apoi in celelalte 21 de zile greutatea s-a mentinut constanta. Si la prima dieta s-a intamplat la fel.

Nici intr-un milion de ani nu vom fi capabili sa intelegem ce inteligenta fantastica dirijeaza intreaga activitate a fiintei noastre. Organismul nu se pune in pericol de moarte cu una, cu doua, asta este parerea mea. Isi consuma toate resursele posibile si apoi, prin parghii doar de el stiute, intra intr-un fel de stand-by. Proband asta nu numai in Breuss, dar si in dietele care au urmat, am inteles de ce prin privarea de hrana este posibila regresia tumorilor. Dupa ce consuma din proviziile firesti, corpul trece la devorarea oricarui surplus existent: tumori, lipoame. De asemenea, prin regimul dur se realizeaza o detoxifiere profunda care declanseaza la cote maxime actiunea sistemului imunitar si initiaza autovindecarea. In plus, energia consumata in  mod normal pentru digestie este utilizata in procesul de insanatosire. Animalele fac asta din instinct, numai omul considera in mod eronat ca atunci cand este suferind trebuie neaparat sa manance ca sa reziste. Cred ca multi dintre noi am avut ocazia sa vedem macar un caine bolnav care zile in sir nu pune gura pe nimic. Contrar impresiei noastre cum ca sfarsitul ii e aproape, dupa o perioada patrupedul se ridica dand semne de insanatosire. 

Intoarcerea din cura este extrem de importanta si doresc sa insist asupra ei. Depozitele corpului sunt probabil minime si ti-ai dori la incheierea celor 42 de zile sa mananci cu doua guri. Ti-e pofta de toate si te rogi sa mai ai zile ca sa apuci sa imbuci tot ce ti-ai dori. Cred ca e nevoie acum de si mai multa vointa. Esti tentat sa ciupesti de ici de colo cate putin, ca doar n-o fi foc. Dar este foc. Eu am simtit pe propria piele. N-am rezistat tentatiei de a gusta din castravetii murati la doar cateva zile dupa terminarea dietei. M-am umflat atat de tare incat aratam de-a dreptul hidoasa. Picioarele erau trunchiuri de copac pe care nu puteam calca. Indiferent de incercarile mele de a elimina lichidele retinute, in starea asta am stat cinci zile. Bineinteles ca nu-mi mai ardea de mancare. Disconfortul general care acompania retentia imi taiase elanul. Stiam ca sunt necesare alte 42 de zile pana sa ajung din nou la o alimentatie normala. Dar ca intotdeauna, practica ne vine de hac. La trei saptamani, cand mancam mai variat, dar destul de usor, am cedat tentatiei de a ma rasfata cu un pic de supa de pui si o bucata de pizza vegetariana. Mare greseala. Am stat cu capu-n WC o noapte si-o zi. Migrena era ceva de neimaginat. Senzatia de rau era atat de intensa incat transpiram din cap pana in picioare ca si cum corpul incerca din rasputeri sa elimine ceva. Nu intelegeam ce ar fi putut sa-mi pice atat de greu si am pus pe seama faptului ca am mancat prea mult. La o saptamana dupa ce mi-am revenit, m-a indemnat aghiuta sa gust un pic de carne de pui de curte. Si am retrait pentru o zi starea pe care nici macar nu apucasem s-o uit. Voma, migrena teribila, transpiratii interminabile. Acum nu puteam incrimina cantitatea, mancasem foarte putin. A fost momentul in care am jurat ca voi fi extrem de atenta pe viitor ce bag in gura si clipa in care am devenit vegetariana austera.

„A LA GUERRE COMME A LA GUERRE!”


Am stiut din primul moment ca in lupta mea voi apela doar la metodele naturiste. Toata viata am crezut in ele, desi din ignoranta si comoditate am umflat conturile industriei medicamentelor. Imi era mai usor sa apelez la o pastila in cazul unei dureri de cap decat sa ma informez despre un corespondent natural. De asemenea, consideram in mod aprioric ca naturistele isi fac efectul in timp mai indelungat, ori eu vroiam ca durerea sa-mi treaca instant pentru ca eram obligata sa functionez. Iar durerile de cap erau destul de dese si implicit multe pilulele care sa le calmeze rapid. Nu de putine ori insa, rezultatul medicamentelor era contrar asteptarilor. Ele cred ca imi suparau fierea, judecand dupa amarul din gura, si imi declansau migrene ingrozitoare care durau doua-trei zile. Dar n-aveam timp sa studiez fenomenul si repetam la nesfarsit aceeasi greseala.

Acum datele problemei erau total diferite. Era vorba de o situatie exceptionala care impunea masuri exceptionale. Daca in privinta metodelor n-a existat in forul meu interior nicio indoiala, nu acelasi lucru pot spune despre operatie. Am stat mult in cumpana daca sa o fac sau nu. Calea clasica impunea interventia chirurgicala ca fiind imperios necesara. Medicii, dar si cunostintele, erau de parere ca riscurile de inaintare a bolii sunt mult mai mari cand nu recurgi la ea. Chiar eu in mod rational consideram cumva ca nu poate fi rau sa inlaturi o zona deja bolnava. Am incercat sa ma informez cat de mult posibil pentru a putea decide in cunostinta de cauza. Am inventariat cele mai bune posibilitati privind medicii si spitalele unde as putea face interventia si am discutat de principiu cu persoane care sa ma sprijine in eventualitatea in care hotarasc in sensul asta. Nopti in sir m-am rugat sa imi apara in vis un semn din care sa inteleg pe ce cale sa apuc. Dimineata nu reuseam sa deslusesc vreo semnificatie, insa auzeam vocea interioara din ce in ce mai puternica opunandu-se operatiei. Imaginar nu reuseam sa ma integrez in peisajul spitalului, se impotrivea si mintea si inima. Si spre surprinderea tuturor, am ales sa-mi ascult instinctul cu orice risc.

Regulile de baza ale acestui razboi au fost de la inceput:


-         Informarea temeinica in privinta tuturor terapiilor alternative


-         Aplicarea lor pe rand sau concomitent, daca este posibil


-         Renuntarea totala la medicamente


-         Alimentatie sanatoasa pe cat posibil si complet nesarata pentru a nu da apa la moara hipertensiunii


-         Lupta permanenta  cu propriile apucaturi proaste (mancatul pe fuga, insuficient mestecat, fierbinte)


-         Modificarea atitudinii fata de problemele cotidiene (enervare si stres din orice fleac)


-         Viata activa, rugaciune, optimism, incredere in victorie


Am schimbat pentru un an mediul urban stresant cu o viata mai tihnita in afara orasului. Mi-am redus la minim activitatea, dar si contactul cu cunoscutii. Aveam nevoie de timp si liniste sa ma ocup de tratamente, pentru ca vindecarea devenise prioritatea prioritatilor. Cei din jur, chiar manati de bune intentii, te pot tracasa cu ingrijorarea lor excesiva. Nu te astepti la o altfel de reactie cand sub ochii lor pierzi 7 kg intr-o saptamana! In ce ma priveste, atunci cand sunt convinsa pana in maduva oaselor de un lucru, nimic nu ma poate abate din drum. Deci, sa ma destabilizeze n-ar fi fost cazul, dar sa ma enerveze, da. Prima data cand am tinut Breuss, am simtit scepticismul celor de langa mine manifestat agasant la un moment dat. Auzeam deseori:”Stii bine ce faci?”, „Cred ca te pui in pericol”, „Parerea mea e sa renunti daca te simti rau”. Chiar daca nu-l fac pe cel in cauza sa renunte, in orice caz nu-i aduc vreun beneficiu. De aceea sunt de parare ca dietele severe trebuie tinute oarecum prin izolare de cei din jur, iar persoanele cu care trebuie obligatoriu sa intri in contact sa fie pozitive, informate sau macar sa manifeste incredere in actul respectiv si in puterea celui care si-l asuma.

SUCUL DE LAMAIE CU BICARBONAT; NAPRAZNICUL; ARGILA


Dupa Breuss, care este considerata o dieta dura, nu mai puteam aborda foarte curand o alta de acelasi calibru. Dar n-am stat cu mainile in san. Am citit despre sucul de lamaie cu bicarbonat si convinsa fiind de forta lui vindecatoare am trecut imediat la preparare. In fiecare seara fierbeam fix un minut coaja unei lamai intr-un litru de apa si lasam pana dimineata la macerat. La trezire, aruncam coaja si adaugam sucul lamaii, miere si o lingurita de bicarbonat de sodiu. Bautura o consumam pe tot parcursul zilei. Coaja de lamaie contine de 5-10 ori mai multe vitamine decat sucul: vitamina C, vitamina A, beta caroten, calciu, magneziu, potasiu. Este, de asemenea, excelenta cand vine vorba despre distrugerea elementelor toxice din organism. Acest lucru inseamna ca ajuta organismul sa elimine celulele cancerigene. Contine componenti precum salvetrol Q40, cunoscut ca luptator redutabil impotriva cancerului. Am fost in cumpana daca sa fac varianta cu coaja, stiut fiind ca este foarte posibil ca ea sa fie tratata cu substante care sa conserve fructul timp mai indelungat. Mi-am asumat riscul. Exista si retete fara coaja, in opinia mea foarte eficiente si ele. Pe langa acest suc beam ceaiuri de salvie, sunatoare, musetel, astfel incat insumam cam 2 litri sau chiar 2 litri jumate de lichide zilnic. In acelasi timp am luat argila http://argila-algo.ro/
de trei ori pe zi timp de 3 luni. Tot de trei ori pe zi puneam sub limba cate o lingurita de planta de napraznic (Geranium robertianum) bine maruntita in rasnita de cafea si tineam cate 15-20 de minute. Citeam ca maxima eficienta se manifesta atunci cand se tine sub limba, aici existand doua vinisoare care comunica direct cu ficatul. Sunt cele care se cresteaza prin vechiul procedeu denumit taierea sub limba, pe care nu l-am incercat inca doar din simplul motiv ca persoanele care se pricep s-o faca in conditii de maxima igiena sunt putine si nu sunt aproape de zona in care locuiesc. Citeam in revista Formula As ca exista un domn in Resita care taie sub limba si care a invatat ”meserie” de la tatal lui. In acesti ani n-am ajuns insa prin partea aia de tara. Odata cu argila si napraznicul, luam pe stomacul gol si tinctura de spanz (helleborus purpurascens) si faceam dimineata si seara spalaturi vaginale cu infuzie de pelin (Artemisia absinthium) si amestec de plante pentru afectiuni ginecologice de la Faunus Plant. Este o cutie mare de 180 de grame la pret destul de accesibil. Uneori schimbam amestecul de plante cu marul lupului (Aristolochia clematitis) de la aceeasi firma de la Bihor. Pentru a iesi mai bine la pret, comandam prin internet cantitatile insemnate care imi erau necesare. Spalaturile le-am facut timp de o luna. Stiam ca se poate distruge flora vaginala in cazul irigatiilor pe perioade mai indelungate, dar am preferat sa ignor aspectul. Asa cum spuneam la un  moment dat: la situatii exceptionale – masuri exceptionale. Am pus in balanta riscul si beneficiul si am ajuns la concluzia ca nu poti scoate castanele din foc fara sa te frigi nitel.

ALIMENTATIA


In ce priveste hrana, m-am intors la mancarurile extrem de simple. Fructe si legume crude, fierte sau la cuptor, cu condimente naturale, uneori cu un strop de ulei de masline extravirgin adaugat la final. Cereale si seminte crude.  Si cam atat. Am descoperit o alimentatie neasteptat de bogata pe care in timp am reusit sa o fac din ce in ce mai gustoasa, tinand cont ca nu are niciun pic de sare. Toata lumea se intreaba cum pot sa inghit asa ceva, refuzand sa creada ca eu n-o percep ca pe o corvoada. Nu am fost niciodata o sclava a gustului rafinat in materie de gastronomie. N-am fost impatimita de bucatareala, n-am avut damblale de genul statului ore in sir la ornarea unui platou al carui continut sa dispara in gura in 5 minute. M-am nascut si am copilarit la tara si m-am simtit toata viata extrem de legata de lucrurile simple. Adica am renuntat intotdeauna la orice sofisticarie in favoarea painii negre cu branza si rosii. Asta probabil ca m-a ajutat sa ma adaptez foarte usor noului stil, care mi-a venit manusa. Sunt atat de bucuroasa de noua mea viata, incat regret ca n-am avut ocazia (una mai fericita, desigur!) sa o descopar mai devreme. Habar n-aveam ce este hrisca si ce buna poate fi. Spre exemplu. Nu stiam ca formele alea ciudate de se cheama ghimbir sunt atat de minunat aromate si iese un ceai din ele cu un gust picant exceptional si cu proprietati pe masura. Nu stiam ca poti sa faci ciocolata total naturala, buna – buna, din care poti sa mananci cata vrei. Cu avocado, banana, pudra de roscove si miere. In 5 minute e gata. Eu pun uneori si un pic de ulei de menta, pentru a obtine o aroma usor extravaganta!

Pe scurt, habar n-aveam de nimic din ceea ce e si mai sanatos si mai usor de preparat. Exista preconceptia conform careia a fi vegetarian implica niste costuri destul de mari. Si ca vegetarianul mananca foarte mult, hrana lui nefiind satioasa. Nu este asa. Este adevarat ca in prima faza te simti un pic mai nesatul. Organismul, obisnuit intr-un fel ani de zile, resimte aceasta schimbare. Dar, in cazul meu, dupa vreo jumatate de an, lucrurile au intrat pe fagasul normal. Am inceput sa mananc putin si sa ma simt satula. Si poate parea ciudat, dar nu am mai avut senzatie de foame acuta cum resimteam inainte de vegetarianism. Este vorba de acel impuls chinuitor cand zici ca daca nu mananci, in secunda a doua strangi de gat pe cineva. In vegetarianism n-am mai trait-o. Poate se datoreaza si faptului ca ma hidratez foarte bine. Continui sa beau cel putin un litru jumate pe zi de apa, ceai, bors de putina, sucuri proaspete la storcator. Vara mananc aproximativ 80% crud si 20% gatit. Iarna insa proportiile se cam inverseaza pentru ca nu consider ca a manca legumele scumpe si artificiale din supermarket constituie o varianta sanatoasa. Am renuntat total la zahar, faina alba, absolut orice este procesat si cu adaosuri. Pentru a nu fi fortata sa cumpar fructele si legumele din „carton”, m-am dotat cu o ditamai lada frigorifica pe care am grija sa o umplu ochi toamna cu recolta romaneasca de la tara. Procurarea hranei bio a constituit o mare provocare. Este foarte greu sa gasesti surse sigure. Multi din cei care cu asta se ocupa s-au dedat la tot felul de „practici” pentru un ban mai mult. S-au invatat sa scrie pe eticheta „romanesc” sau chiar specifica si zona pentru mai multa credibilitate. Expresia „rosii de gradina” a ajuns acum pe buzele tuturor tarabagiilor. Dar daca te duci la sursa, te iei cu mainile de cap. De curand, printr-o prietena, am gasit o familie de la tara care cultiva chiar bio. Este un pic cam departe, la vreo 40 de km, dar prefer sa merg acolo o data pe luna pentru provizii, stiind ce mananc. Ei nu cultiva cu gand sa vanda, insa avand gradina mare se bucura sa valorifice surplusul. Femeia, cu care de altfel m-am si imprietenit, este foarte muncitoare si are un suflet mare. Mezinul familiei, un baietel absolut special, dulce si inteligent, de care m-am atasat pe loc, infrunta cu curaj de cativa ani buni o forma de leucemie. Greu incercat in trecut, se mentine acum pe linia de plutire. Este puterea lui dumnezeu, dar si meritul acestei inimoase mame pentru care niciun efort nu-i prea mare. Ea stie sigur ca fiul ei se va vindeca definitiv.  Si cred ca asa va fi. Dumnezeu trebuie sa fie impresionat de atata dorinta si forta de a invinge. O respect si pentru faptul ca nu este o ignoranta si o suficienta. Este bine informata in privinta afectiunii, a stilului de viata si a remediilor naturale care ajuta organismul sa se mentina in pozitie de lupta. Deci, nu numai ca imi procur produse curate, crescute in zona nepoluata, din pamant imbogatit cu ingrasamant natural, dar am si satisfactia ca banii mei ajuta un copil care se chinuie ca si mine pentru  a depasi un moment dificil al existentei sale.

CURA CU BICARBONAT DE SODIU DR SIMONCINI si DIETA OSHAWA


Revin la terapii. In timp ce aplicam diverse metode, ma informam in privinta lor si a altora. Astfel, am citit despre doctorul Simoncini care crede despre cancer ca este generat de o ciuperca  numita candida, scapata de sub control de un sistem imunitar deficitar.


Orice femeie cred ca a avut ocazia macar o data in viata sa se confrunte cu candida si stie cat de greu e de combatut. Medicamentele par a-i veni de hac, dar dupa o perioada relativ scurta candida apare din nou. Multe femei au auzit insa de bicarbonatul de sodiu ca fiind singurul capabil sa starpeasca aceasta ciuperca. Si daca l-au testat au avut si fericita ocazie de a-i vedea rezultatele surprinzatoare. Eu insami am scapat pe parcursul vietii de candida cu irigatii cu solutie de bicarbonat. Asa ca m-am gandit ca daca teoria lui Simoncini este corecta atunci bicarbonatul este substanta potrivita.

N-am stat pe ganduri si am inceput spalaturile dupa reteta oferita de doctor. La 4 litri de apa adaugam 8 linguri bine incarcate de bicarbonat de sodiu. Mai special la aceste irigatii este felul in care se executa. Se sta la orizontala, dar cu partea dinspre bazin si picioare mai ridicata, adica asa, cam sprijinita in cap, cum s-ar spune. Asta pentru ca apa cu bicarbonat sa stea in interior. Dupa ce se introduce aproape un litru de lichid, ultima cantitate se tine inauntru timp de un sfert de ora stand cu fata in sus. Dupa 15 minute se repeta operatiunea, dar intoarsa pe partea stanga. Alt litru de lichid, alte 15 minute de stat aproape in cap. Apoi pe partea dreapta, apoi pe burta. In total o ora. Trebuie sa recunosc ca prea usor n-a fost. Am improvizat in cada un fel de pat dintr-o usa, dar pusa in pozitie oblica fata de sol. Si acolo imi amorteau oasele cate o ora pe zi! Era incomod ca pozitie. Mai exista si tendinta fireasca a corpului de a se impinge in cap, iar eu eram obligata sa opun rezistenta cu forta gatului. In aceste circumstante vitrege simti trecerea fiecarei secunde prin creieri si oase. Evident, nu era posibila niciun fel de activitate, cu exceptia celei mentale. Profitam de situatie si incercam sa ma relaxez, sa-mi golesc capul de ganduri. Alteori meditam sau ma rugam. Puneam ceasul sa sune la 15 minute. Un alt disconfort este generat de faptul ca nu se poate face manevra asta decat sumar imbracata pentru ca zona se uda si nu poti sta in umezeala. Puneam sub mijloc un prosop mare facut sul care sa absoarba lichidul scurs pe langa. Dupa care il scoteam ca sa nu stau cu el ud la sale. Practic faceam irigatia mai alaturi astfel incat sa nu se ude usa si doar ultima cantitate de lichid o introduceam in pozitia de picioare in sus si ramaneam acolo nemiscata, dupa ce in prealabil puneam prosopul sul la mijloc. N-am facut lucrul asta in mijlocul verii si imi cam intepeneau oasele de frig si nemiscare, motiv pentru care stateam invelita cu o patura. Dupa o luna am decis sa fac spalaturile cu bicarbonat dimineata, iar seara faceam o irigatie simpla cu pelin sau cu tinctura de propolis, 200 de picaturi la un litru de apa. In plus am inceput sa fac clisma seara cu ceai de musetel timp de 3 saptamani. Spalaturile cu bicarbonat le-am facut 3 luni incheiate. Dr Simoncini vorbeste si despre posibilitatea de a injecta solutie de bicarbonat, evident sterila, in vena care alimenteaza organul bolnav si acolo unde este posibil sa se faca injectii direct in zona afectata. Bineinteles ca m-a batut gandul... Am renuntat intelegand ca nu voi gasi pe nimeni dispus sa ma ajute sa pun in practica si m-am multumit doar cu irigatiile. In tot acest rastimp am tinut doua cure  OSHAWA a cate 10 zile. George Oshawa, pe numele sau adevarat Yukikazu Sakurazawa, este fondatorul dietei macrobiotice. Alimentatia macrobiotica mai este denumită si arta longevitatii şi a reintineririi, dieta macrobiotica fiind de fapt un mod de viata in armonie cu natura si cu mediul. De-a lungul anilor, ea a fost folosita pentru a vindeca unele boli, inclusiv cancerul. Dieta macrobiotica creata de George Oshawa se bazeaza pe conceptul oriental de energii yin si yang - doua forte opuse, dar complementare, care guverneaza toate aspectele vietii. Pentru a mentine armonia intregului corp, cele doua energii trebuie sa fie echilibrate, reinstaurarea normalitatii avand ca efecte vindecarea, detoxifierea şi echilibrarea fluxurilor de energie din corp. Pe durata celor 10 zile se consuma exclusiv orez, grau, mei, hrisca. Fierte, macinate ori sub forma de turte sau terci, in orice combinatie sau cantitate, singurul ingredient admis fiind sarea. Iar ca lichide doar apa, cat mai pura.

 Dieta Oshawa curata organismul de impuritati, elibereaza traseele energetice din corp, permitand curgerea energiei. Imbunatateste digestia, regleaza secretiile hormonale, iar tenul devine mult mai curat. Creste vitalitatea, capacitatea de muncă, se imbunatatesc memoria si capacitatea de concentrare, somnul devine mult mai odihnitor. Este un regim de purificare a sangelui indicat si în bolile cronice, avand efect de revitalizare si regenerare.

M-am simtit foarte bine pe parcursul celor doua reprize a cate de 10 zile. Intre ele am lasat 5 zile de legume si fructe. Graul si orezul integral le-am mancat cu precadere fierte, iar meiul si hrisca doar inmuiate. Dintre toate, meiul nu prea e pe gustul meu, motiv pentru care il si cam ocoleam. Nu este o cura greu de tinut. Mie mi se pare floare la ureche comparativ cu dietele dure. Poate fi un pic plictisitor si neofertant un astfel de meniu, dar cele 10 zile trec repede.

SEDINTELE DE BIOENERGIE


Dupa ce m-am inzdravenit un pic, am profitat de venirea in Bucuresti a bioenergoterapeutului Tiberiu Molnar din Timisoara si am participat timp de o saptamana la sedintele lui de deschidere a canalelor energetice. Citisem intamplator despre el cu mult inainte, fara sa ma gandesc in clipele acelea ca il voi cunoaste vreodata in carne si oase. M-a impresionat si faptul ca sedintele sunt gratuite, lucru rar intalnit in zilele noastre cand nimeni nu mai misca un deget fara a avea un beneficiu. Nu m-am dus impinsa de principiul multora „daca-i moca... cu placere”. Este o persoana atestata prin masuratori ca avand capacitati mai speciale fata de noi, oamenii obisnuiti. In plus, doream sa cunosc o „rara avis” care se pune in slujba semenilor fara a le pretinde nimic. Am intalnit un barbat jovial si modest pe usa caruia se intra si iesea ca pe banda. M-am gandit cat de obositor trebuie sa fie doar sa intri in contact cu atatia oameni cat e ziua de lunga, dara-mi-te sa mai si lucrezi cu energiile lor. Plecam de acolo mai detensionata si nu cred ca era urmare autosugestiei. Mi-a placut si organizarea, orele indicate in programare fiind intocmai respectate. Mi-am propus sa mai iau niste sedinte, insa n-am reusit.

TRATAMENTUL CU SPANZ


Eram preocupata permanent sa ma informez in privinta altor metode de tratament, arzand de nerabdare sa le aplic. Ma consideram intr-o lupta contra cronometru cu un inamic redutabil si invizibil si trebuia sa fiu mai rapida, sa nu-i las timp sa se dezmeticeasca pentru a-si face de cap. Miza era sanatatea. Chiar viata mea. Era si este, ca sa fiu corecta. Pentru ca, indiferent de rezultate, aceasta lupta se va incheia doar odata cu existenta mea pamanteana.

Am citit mult despre doua plante toxice, dar cu virtuti deosebite: marul lupului (Aristolochia clematitis) si spanzul (Helleborus purpurascens).  Cea de-a doua, mai cu seama, deosebit de otravitoare. Din acest motiv, foarte greu de procurat. N-o gasesti in mod curent in magazin, ci doar pe la culegatori. Cu aceasta planta se tine o cura dupa o schema foarte stricta, se pare cu bune rezultate in distrugerea celulei canceroase. Cunosteam teoria conform careia o substanta otravitoare poate vindeca daca este utilizata in cantitati mici. Este cazul clasic al veninului. Nici nu se punea problema sa n-o incerc! N-aveam insa nici cea mai vaga idee de unde as putea face rost de radacina de spanz. Si pentru ca pe una din cutiile cu plante exista si un numar de telefon mobil am decis sa-mi incerc norocul. Auzind despre ce e vorba, domnul de la celalalt capat al firului m-a refuzat politicos intr-un dulce grai ardelenesc. Abia dupa ce i-am furnizat toate informatiile privind schema de tratament si l-am asigurat ca in niciun caz nu voi bea infuzia cu cana, a parut a fi mai induplecat. Am insistat, iar el a cedat intelegand ca trebuie sa ma ajute si mi-a trimis spanzul. Stiam despre cura ca este foarte dura. Citisem si unele marturii ale celor care au experimentat-o. Ea are doua variante: una mai usoara, de adaptare a organismului cu planta si a doua, a tratamentului forte. M-am pregatit sufleteste si am inceput. Schema este stricta si trebuie respectata intocmai. Cu o planta ca asta nu glumesti.

Varianta usurica (de adaptare, in viziunea mea)

Trei milimetri de radacina subtire cat o mina de pix se face pulbere. (Eu o striveam in mojarul de lemn). 250 de mililitri de apa se pun la fiert si cand apa da in clocot se adauga pulberea. Se trage de pe foc, se lasa la racit, dupa care se strecoara si se pune in frigider. Ceaiul se bea la temperatura camerei, astfel:

Ziua 1: 1 lingurita

Ziua 2: 2 lingurite, una inainte de pranz si una dupa pranz

Ziua 3: 3 lingurite, la 3 – 4 ore

Patru zile pauza.

Se mareste doza la 1 centimetru de radacina subtire cat mina de pix.

Se prepara la fel ca la inceput si se iau 4 zile cate 4 lingurite. O lingurita la interval de cateva ore.

Patru zile pauza.

Se mareste doza la 2 cm de radacina.

Se iau 4 zile cate 4 lingurite, una la cateva ore.

Patru zile pauza.

Apoi se mareste doza la 3 cm de radacina. La fel, 4 zile –4 lingurite. Una la interval de cateva ore.

Patru zile pauza.

Nu se mai mareste doza. Eu am tinut inca doua runde a cate patru zile de tratament cu doza de 3 cm, dupa care am facut pauza 2 saptamani pana la intrarea in varianta forte.

Totodata, se poate prepara o infuzie dintr-o lingurita cu varf de spanz facut pulbere la 250 de ml de apa cu care se pot tampona 3-4 locuri de pe corp de 3 ori pe zi (cu precadere zona bolnava).

Nu pot spune ca m-am simtit rau in aceasta perioada. Aveam uneori o senzatie de neplacere in stomac, dar repede trecatoare.

Varianta forte (Valeriu Popa)

Se fierb 2 litri de apa filtrata sau de izvor timp de jumatate de ora. Din apa ramasa dupa fierbere se masoara ¼ litri in care se pun 7 lingurite cu varf de pulbere de radacina de spanz si se mai da in fiert pentru 5 minute. Se lasa la racit si se strecoara prin tifon. Sticla se tine la frigider. Ceaiul se bea la temperatura camerei, astfel:

Ziua 1: 1 lingurita dimineata, 1 la pranz, 1 seara, dupa mese

Ziua 2: 2 lingurite dimineata, 2 la pranz, 2 seara, dupa mese

Ziua 3: 3 lingurite dimineata, 3 la pranz, 3 seara, dupa mese

Ziua 4: 4 lingurite dimineata, 4 la pranz, 4 seara, dupa mese

Si tot asa pana la ziua 20, adica 20 de lingurite dimineata, 20 de lingurite la pranz, 20 seara, dupa mese.

Se face pauza 10 zile, dupa care se reia. Daca apar dureri de cap, tratamentul se intrerupe si se reincepe dupa 2 saptamani.

La varianta dura n-am rezistat decat 4 zile. M-am simtit rau inca din prima zi, iar in a patra ma ridicam din pat doar pentru a merge la toaleta. Greata, voma, scaune diareice dese, migrena insuportabila, slabiciune, deshidratare. Tot arsenalul s-a manifestat. Incercam sa iau ceaiul dupa mese, dar din cauza starii cumplite de rau nu mai existau mesele! Simptomele imi sugerau ca ar fi vorba despre intoxicatie. Mi-am dorit din tot sufletul sa pot merge mai departe. Nu-mi place sa ma opresc la mijlocul drumului. Este o trasatura a mea in general, nu numai in terapii. Sunt un bun subaltern. Intorc pe toate partile problema pentru a-i gasi solutie, admit cu dificultate ca nu se poate. Insa de data asta chiar nu s-a mai putut.

Am pastrat radacina cu greu procurata, cu gand sa reiau tratamentul intr-o zi. Varianta usoara. Sau... cine stie, poate chiar si pe cea dura.

GRAUL INCOLTIT


Cand a venit vremea catinei si maceselor, mi-am facut o aprovizionare adevarata de la munte. Am conservat  fructele in miere si am luat cate o lingura dimineata si la pranz, inainte de mese. De asemenea, imi facusem obiceiul de a pune la incoltit grau din care luam la inceput cate o lingura de 3 ori pe zi, apoi am crescut doza la 2 linguri. Il adaugam uneori si in piureul de fructe cu seminte sau imi faceam un dulce din grau germinat, susan, miere si scortisoara. Initial am crezut ca este un pic dificila operatiunea de incoltire a graului. Nu e insa nicio filozofie, iar beneficiile consumului sunt absolut extraordinare. Am avut mai mult de furca sa gasesc materie prima de calitate. Este necesar ca bobul sa nu fie tratat si vechi. Am testat pe rand o groaza de sortimente. Uneori graul capata miros greu de incins si tot nu aparea coltul! Dupa numeroase incercari, am gasit la plafar un grau bio „longevita” de la Solaris care incolteste in doua zile. In perioada de germinare, samanta, oricare ar fi ea, este ca o mama insarcinata care scoate la iveala tot ce e mai bun pentru a hrani puiutul. O minunatie! Spal boabele si le pun intr-un castron cu apa cat sa le acopere bine. In primele 24 de ore, fac aceasta operatiune cam de 2 – 3 ori, dupa care pun graul intr-o sita pe care o asez sprijinita pe o oala goala. E bine ca oala sa fie mai adanca decat sita, astfel incat graul din sita sa nu stea in apa scursa din el. In urmatoarele 24 de ore trec in 2 – 3 randuri sita pe sub jetul de apa fara a misca mormanul de boabe. Si tin acoperit pentru ca am observat ca la intuneric graul germineaza mai repede. La sfarsitul celei de-a doua zi se vad deja mladitele iesind prin sita. Pun graul intr-un borcan curat cu capac si il tin la frigider. Coltul continua sa mai creasca si in recipient, insa nu prea are spor pentru ca in cateva zile dulcile bobite suculente dispar in salate sau piureuri.

                             ******************

Cam dupa aproximativ jumatate de an de la schimbarea stilului de viata, am trait ceva neobisnuit ce m-a cam panicat. A inceput sa-mi cada parul in mod dramatic. In vreo doua saptamani, din mandretea de podoaba capilara ce starnea invidie n-a mai ramas decat o amintire. Era ceva inedit. Sigur ca am fost mai mult decat neplacut surprinsa. La inceput am crezut ca este efectul unei mici comprese cu otet pe care mi-o pusesem deunazi pe frunte si peste care infipsesem zdravan o caciula. Inclinam sa cred ca vaporii emanati de otet mi-au ars firul de par. Cand fenomenul a continuat, parul rarindu-se drastic uniform de pe tot capul, am realizat ca nu otetul poate fi cauza. Si atunci am incriminat mai degraba unele motive interne. In baie, pe haine, pe perna, peste tot era imprastiat frumosul meu par lung din care pana nu demult impleteam o coada groasa ca antebratul. Ajunsesem sa ma tem sa-l mai pieptan. Nu dupa multe zile insa, la un studiu mai atent am observat valuri de fire mici ce tocmai se ivisera. De atunci tot parul vechi s-a schimbat cu altul nou, mai des, aspru, puternic si...cret. Eu aveam si inainte parul usor ondulat, dar acum e cret de-a binelea!  Tot citind despre beneficiile consumului de grau incoltit, am gasit un paragraf in care se afirma ca el are capacitatea de a inlocui parul existent cu unul nou. Nu stiu exact daca graul sau numai graul se face „vinovat” de aceasta grozava schimbare, insa ea a avut loc si fara dubiu are legatura cu alimentatia.

PASTA DE DINTI SI DEODORANTUL IN VARIANTA NATURALA


Constienta fiind de faptul ca toate produsele din comert pe care le utilizam sunt suprasaturate de componente chimice, m-am preocupat sa aflu daca ele pot fi inlocuite cu unele naturale la preturi mai accesibile. Am inceput cu pasta de dinti, considerand de maxima urgenta sa renunt la cea clasica. Am gasit diverse retete cu ingrediente naturale la indemana, asa ca am hotarat sa prepar acasa una din variante. Rezultatul a fost promitator si de atunci am ramas fidela acestei combinatii:

-         4-5 linguri de argila

-         1 lingura de bicarbonat de sodiu

-         1 lingura sare de mare fina neiodata

-         Scortisoara praf dupa gust

-         10-15 picaturi de ulei de menta (cantitatea si felul uleiului pot diferi functie de preferinta)

-         Apa, cat este necesara pentru a umezi bine ingredientele

-         Glicerina, cat sa faca pasta cremoasa

Ingredientele trebuie sa fie destinate uzului intern. Ma simt obligata sa fac aceasta precizare pentru ca pe piata exista tot felul de produse (ex. uleiuri pentru aromaterapie care au chimicale). Glicerina trebuie neaparat sa fie fara adaosuri ( borax, etc.). Eu o gasesc la farmaciile care prepara creme.  In opinia mea, pasta rezultata are un gust placut.  Si pentru ca dintii sa nu capete cumva o tenta de galben de la argila, dupa fiecare utilizare pun pe periuta un pic de bicarbonat si-i perii.

Apoi am dorit sa inlocuiesc deodorantul stick cu o varianta antiperspiranta naturala care sa faca fata mai cu seama conditiilor de vara. Spre surprinderea mea am gasit pe net piatra de alaun pe care tatal meu o folosea pentru a stopa eventualele sangerari cand se barbierea. Este naturala, fara miros si pe vremea vechiului regim se gasea sub forma de creion (asa o stiu eu). Dar am slabiciunea parfumurilor, asa ca mi-am preparat si o crema de subrat din:

- 5 linguri unt de shea

- 3 linguri bicarbonat de sodiu

- 2 linguri amidon de porumb

- 10 picaturi de vitamina E

- uleiuri esentiale la alegere si in cantitate variabila functie de cat de parfumata se doreste a fi crema

Ingredientele, fara uleiurile esentiale, se amesteca la bain-marie, nu direct pe flacara. Inainte de a se raci se adauga uleiurile si se transfera in recipientul in care vom pastra deodorantul.

Uneori folosesc alaunul, alteori deodorantul parfumat sau chiar amandoua odata. Pentru par aplic din cand in cand (din pacate cam rar!) o masca:

-         2 galbenusuri de ou

-         ½ cub de drojdie

-         Ulei de ricin

-         Vitamina A uleioasa

-         Vitamina E uleioasa

-         Ulei de masline

-         2 fiole de vitamina B1

-         2 fiole vitamina B6

-         2 fiole vitamina B12

-         Zeama de la jumatate de lamaie

Masca se intinde pe toata suprafata capului, dupa care se acopera cu o folie de plastic si un batic. Eu stau cu ea asa si cateva ore. Problema e ca de multe ori hotarasc brusc sa-mi spal neintarziat parul, fie ca asa vreau, fie ca sunt obligata de vreo imprejurare, si sar peste tratament. Sau as vrea sa fac masca, dar constat ca n-am toate ingredientele...

Am renuntat, totodata la cremele pentru fata si corp. In vederea hidratarii fetei folosesc zilnic uleiuri presate la rece de avocado, samburi de struguri, neem (are un miros mai special, dar mie nu imi displace), iar pentru corp utilizez uleiul de masline extravirgin. Pentru spalarea parului am incercat sapunul de alep din ulei de masline si dafin, insa trebuie sa recunosc faptul ca n-am obtinut un rezultat satisfacator, parul meu fiind, cum spuneam, foarte des, lung, aspru si cret. Nici macar clatit din belsug cu otet nu reuseam sa-l fac cat de cat matasos. Asa ca sunt inca in cautarea produsului potrivit, natural si convenabil ca pret. Un esec am inregistrat si in ce priveste vopseaua de par. O perioada am folosit henna si nu era rea deloc. Insa pe parul meu grizonat nu prindea decat nuanta inchisa, lucru care m-a nemultumit. Am incercat apoi niste vopsele despre care se spune ca sunt naturale (nu sunt chiar foarte sigura de asta!), insa fara rezultate grozave.